Clubul de Șah

Clubul de Șah

„Șahul este un mod de viață, o lume închistată în 64 de pătrățele, o fascinație ireală”

La cursul de șah pentru copii, fiecare atelier va cuprinde o lecție nouă, urmată de rezolvarea de diagrame, testarea cunoștintelor și jocul propriu-zis. Toate acestea se vor desfășura cu materiale (tablă didactică de prezentare, teste, diagrame, fișe educative, cărți) care-i vor antrena și le va menține curiozitatea copiilor, dornici să afle la fiecare lecție lucruri noi.

Șahul reprezintă cea mai bună modalitate de a exersa gândirea logică. Pentru un copil, șahul înseamnă mai mult decât un joc. Înseamnă aranjarea ideilor, formarea gândirii argumentate, ușurința alegerilor și claritatea limbajului verbal.

Prin joc, cel mic învață cel mai bine cum să își coordoneze gândurile și ideile și prin intermediul șahului își poate descoperi pasiuni noi. Ca activitate complementară, jocul are funcția de antrenare psihologică sau de preambul al activităților de muncă propriu zise, respectiv exersarea de strategii, antrenamentul pentru activitate, adaptarea la dificultăți.

Beneficiile Șahului

Studiile efectuate au dovedit beneficiile pe care le aduce șahul în dezvoltarea personalitățîi copiilor și tinerilor, cu rezultate concrete în îmbunătățirea performanțelor școlare:

• dezvoltă gândirea logică; jucătorul aplică principii strategice și analizează consecințele unor mutări;
• promovează imaginația și creativitatea;
• dezvoltă aptitudinile matematice;
• stimulează capacitatea de a prevedea consecințele propriilor acțiuni;
• inspiră autoperfecționarea;
• este un mod plăcut de a petrece timpul;
• sporește încrederea în sine a copiilor;
• dezvoltă spiritul independent, obligând jucătorul să ia decizii bazate numai pe propiul raționament;
• marește puterea de concentrare;
• dezvoltă atenția distributivă;
• îi invață pe jucători să aibă o atitudine sportivă

Pe parcursul celor 10 ateliere ne vom dezvoltă gândirea logică și aptitudinile matematice, vom promova imaginația și creativitatea, ne vom stimula capacitatea de a prevedea consecințele propriilor acțiuni, ne vom spori încrederea în noi înșine și ne vom petrece timpul într-un mod plăcut.

Atelier 1 – Descoperă tabla de șah și piesele
Pe parcursul atelierului vom intră în interiorul lumii închistate în cele 64 de pătrățele și ne vom împrieteni cu regele, regina, nebunul, calul, tură și pionii.

Atelier 2 – Piesele și posibilitățile de mutare
Vom află mai multe despre posibilitățile de mutare a fiecărei piese, precum și ce mutări putem face sau nu. De asemenea, vom lucra exercițîi menite să îi facă pe cei mici să înțeleagă posibilățile limitate de pași pe care îi poate face o piesă.

Atelier 3 – Primul joc – mutări principale
În cadrul acestui atelier, vom lua parte la primul joc de șah, respectând regulile învățate. Vom află mai departe despre deschideri, importanța mutărilor și despre multiplele alegeri de mutări.

Atelier 4 – Rocadă (cum se realizează și felurile ei)

Când nu se poate face rocadă, care este scopul ei.

Atelier 5 – Gândirea partenerului de joc
Mai departe, ne vom axa pe gândirea partenerului de joc și pe cum am putea ,,ghici” mutarea lui.

Atelier 6 – Legarea pieselor; ce este și cum o folosim pentru a obține un avantaj

Atelier 7 – Etapele unei partide de șah; primul joc individual
În cadrul acestui atelier, cei mici vor avea primul joc real cu partener, lectorul fiind prezent pentru ajutor și sfaturi în privința mutărilor.

Atelier 8 – Finaluri de partide, modalități de a da ,,mat”

Atelier 9 – Posibilitățile regelui de a ieși din poziția de șah; rezolvarea de diagrame

Atelier 10 – Recapitularea pieselor și a mutărilor principale; evaluare prin teste și jocuri pe echipe.

La ultimul atelier, vom lucra pe principiile de bază ale mutărilor din șah, astfel încât cei mici să poată dezvolta abilitatea de a lucra singuri mai departe și de a-și dezvolta o nouă pasiune.

„N-am cuvinte destule că să îndemn pe părinți și pe dascăli să îndrume perocupările elevilor spre șah” – Mihail Sadoveanu

Leave a comment